Acesta este un articol scurt, deschis despre gandire si obiceiuri.

Am tinut dieta X am slabit Y kg si dupa m-am ingrasat la loc sau mai mult. DE CE?

Da, ai auzit bine, dietele nu merg. In schimb, stilurile de viata merg si au rezultate spectaculoase.

Dietele se impart, in linii mari, in diete restrictive cantitativ (de acelea din care ati primit majoritatea cand ati fost pe la diversi nutritionisti) si diete calitative.

Dietele restrictive cantitativ, pe scurt, inseamna diete bazate numararea numarului de calorii si nu iau prea mult in considerare din ce provin acele calorii si ce aport de minerale si vitamine aduc(exista dieta cu ciocolata….o ciocolata pe zi si atat; sau am mai avut ocazia sa vad nutritionisti ce recomanda “3 felii de paine alba”).

O calorie din miere nu este egala cu o calorie din zahar alb rafinat, diferenta fiind aportul de vitamine, minerale si enzime. Mierea contine 38% fructoza(ce se metabolizeaza mai greu), 31%glucoza 5% dextrina si 1.5-3% sucroza (dizaharid), aproape toate oligoelementele ( fier, fosfor, magneziu, calciu, cupru, sulfur, potasiu, cobalt, germaniu, aur,etc.), enzime ce accelereaza toate procesele metabolismului, vitamine : B1-B6, K, C, E, PP, A , 18-20% apa si mai este si bactericida, antifungica, pe cand zaharul rafinat este format doar din sucroza-fructoza(50-50).

Pe de alta parte, dietele calitative se axeaza mai mult pe eliminarea alimentelor nesanatoase si recomandarea numai a acelor alimente ce aduc un aport de vitamine, minerale, enzime si macronutrienti incat sa satisfaca nevoile corpului si pofta de mancare.

O dieta restrictiva va duce spre infometare si pierderea atat a tesutului adipos, dar si a masei musculare si incetinirea metabolismului, lipsa energiei si a fortei. Pe de alta parte, o dieta calitativa va duce doar la reducerea tesutului adipos.

Pe scurt, toate dietele merg. Cu toate dietele slabesti daca exista consecventa si seriozitate. Dar, ce ne facem cand nu le mai tinem? Luand in considerare legea cauzei-efectului ->cat tinem dieta slabim, cand nu mai tinem dieta si ne intoarcem la vechile obiceiuri este normal sa recuperam kilogramele pierdute: nu se poate astepta cineva sa sadeasca rosii si sa culeaga castraveti. Ce sadim aia culegem.

Ce putem face atunci?

Statistic dietele restrictive au o rata de succes de 5-10%, majoritatea persoanelor recupereaza kilogramele pierdute in 1-2 ani. Luand-o pur matematic o sansa de 5-10% nu este prea favorabila. Ne ramane doar sa ne schimbam obiceiurile si sa traim cu ele atata timp cat dorim sa aratam intr-un anumit fel. O dieta trebuie sa fie cat mai mult posibil un stil de viata ce ar putea fi tinut pana la adanci batraneti fara probleme de sanatate sau angoase.

Obstacolul cel mai mare apare cand persoana ce tine dieta isi da seama ca principiile alimentare din dieta ar trebui insusite si mentinute (nu doar o data si gata) pe toata perioada pe care se doreste a se mentine intr-o anumita forma.  Cu foamea nu te joci, este un instinct puternic de conservare ce tot va invinge intr-un final.

Important, pe termen lung, este sa alegem cat mai frecvent macare neprocesata sau cat mai putin procesata si o reducere a carbohidratilor simpli ce nu aduc nutrienti importanti corpului, ci doar o placere mare pe moment. Daca 80-90% din timp putem mentine un stil de viata sanatos si activ si ne putem insusi anumite principii tot este mai benefic decat o dieta scurta, slabim dar apoi ca un arc ne ingrasam la loc ca nu mai poate fi tinuta.

Translate »